Paștele poartă în el ecoul profund al sufletului – o chemare spre iubirea ce merge până la sacrificiu, spre iertarea care vindecă și spre regăsirea luminii interioare. Este mai mult decât o sărbătoare; este o stare de spirit, o vibrație ce ne reconectează la esența noastră.

Îmi amintesc, parcă aievea, lumina blândă strecurându-se prin vitraliile bisericii vechi din sat, picturile nesfarșite de pe pereți, în diminețile senine de Paște ale copilăriei din Ortelec. Îl regăseam pe bunicul meu acolo, în fața altarului, iar slujba ascultată din siguranța brațelor lui avea o rezonanță aparte, magică, de neuitat. La ieșire, curtea bisericii devenea un tablou viu al bucuriei reîntâlnirii: bunici, unchi, mătuși, verișori – întreaga familie, reunită. Drumul spre casa bunicilor de pe vale era o procesiune veselă, iar masa întinsă, cu bucate ce purtau amprenta unică a dragostei bunicii – aroma aceea inconfundabilă a supei cu tăieței de casă plină de carne bine fiartă de curcă! – devenea centrul universului nostru. Noi, copiii, ascultam cu urechile ciulite poveștile nesfârșite ale celor mari, pentru ca apoi să ne pierdem în propriile aventuri, printre copacii proaspăt înfloriți, prin poiana de un verde crud presărată cu floricele de primăvară, pe pășunea satului la o partidă de fotbal, alături de adulți și copii cu obraji îmbujorați.

Astăzi, acele vremuri par desprinse dintr-un vis îndepărtat, ireal. Spiritul lor, odată cu aroma supei bunicii, a rămas o amintire magică, o bucățică prețioasă din sufletul meu pe care nu am cum să o explic. Ritmul alert al vieții moderne, preocupările pentru ecranul luminos al telefonului, fluxul nesfârșit de pe rețelele sociale, goana după ce e „cool” sau profitabil – toate acestea par să fi estompat acea vibrație caldă a conexiunii autentice. Timpul se scurge, adesea lăsând în urmă nu amintiri prețioase, ci doar senzația unei vieți trăite pe fugă, departe de profunzimea acelor zile de Paște la bunici, care acum sunt doar o comoară bine ascunsă a sufletului meu.

Și doare gândul că mulți copii de astăzi poate nu au cunoscut niciodată bogăția acelui spirit – spiritul familiei unite, al iubirii necondiționate față de aproapele, al timpului petrecut împreună, pur și simplu.

Dacă viața vă mai binecuvântează cu prezența oamenilor dragi – părinți, bunici, frați, prieteni de suflet – prețuiți fiecare clipă! Folosiți prilejul acestor sărbători sacre nu doar ca pe o tradiție, ci ca pe o șansă de a vă reconecta, de a-i privi în ochi, de a le spune „te iubesc”, ”ce te doare”, ”cum te pot ajuta”, de a le mulțumi pentru existența lor în viața voastră. Îmbrățișați-i, ascultați-le poveștile, sădiți noi amintiri împreună. Pentru că, în cele din urmă, viața are propriul ei curs, iar ceea ce rămâne cu adevărat, amprenta de neșters pe suflet, este grija, ajutorul, iubirea pe care le-am dăruit și primit.

Sărbătorile sunt un prilej minunat de a ne reaminti ce contează cu adevărat: nu agitația lumii, ci liniștea inimii; nu posesiunile, ci conexiunile; nu efemerul, ci eternitatea iubirii care vindecă, a iertării care eliberează și a legăturilor care ne fac cu adevărat bogați. Să facem din fiecare întâlnire cu cei dragi o sărbătoare a sufletului!

Să iubim și să purtăm de grijă… asta e esența a ceea ce ne-a învățat Isus…

Și… nu ratați nici o ocazie pentru a dărui celor dragi o bucățică de suflet, un dar personalizat 😉

Radu.